În industria siderurgică, adoptarea măsurilor de salvgardare legate de importurile de oțel reprezintă un răspuns direct la fluctuațiile din piața globală și la dinamica supracapacităților de producție, în special în regiunile care exportă masiv, cum ar fi China. Recent, Comisia Europeană a anunțat prelungirea măsurilor de salvgardare pentru importurile de oțel până la sfârșitul lunii iunie 2026, evidențiind o politică protecționistă continuă menită să stabilizeze piața internă și să protejeze producătorii locali.
Un aspect cheie al acestei prelungiri este introducerea unei restricții de 15% la importurile de role laminate la cald și sârmă laminată, aplicabilă la nivelul contingentului trimestrial pentru „alte țări”. Această restricție vizează echilibrarea aportului de produse siderurgice din țările care nu sunt principalii furnizori tradiționali ai UE, limitând astfel impactul negativ al unor fluxuri de import necoordonate și a supracapacității manifestate în anumite regiuni.
Analiza evoluției piaței în perioada premergătoare acestei decizii arată o discrepanță majoră între ritmul de liberalizare a cotelor tarifare (TRQ) și dinamica consumului. În timp ce TRQ a fost majorat cu aproximativ 25% de la implementarea măsurilor, inclusiv un supliment de 5% din februarie 2019, consumul a înregistrat o scădere de 17% în aceeași perioadă. Această evoluție sugerează că piața UE nu a absorbit eficient creșterile de import, justificând astfel necesitatea recalibrării măsurilor de protecție.
De asemenea, investigațiile Comisiei Europene au relevat schimbări semnificative în structura fluxurilor de importuri, cu un impact direct asupra funcționării măsurilor de salvgardare. S-a observat o reducere a exporturilor de la furnizorii tradiționali și o creștere accentuată a importurilor din noile țări de origine, ceea ce a impus o reevaluare a strategiilor de gestionare a importurilor pentru a menține eficiența măsurilor de protecție.
Ritmul de liberalizare al tarifelor va fi redus de la 4% la 1% pe parcursul următorilor doi ani, o măsură care reflectă necesitatea unei ajustări prudente la realitățile pieței. Aceasta reprezintă o încercare de a alinia mai bine capacitatea de import la cererea actuală și la condițiile de piață, minimizând astfel efectele advers ale supraproducției globale asupra industriei UE.
În ceea ce privește contingentul „alte țări”, există cinci surse majore de importuri de rulouri laminate la cald, dintre care doar patru au depășit pragul de 15% în T1 2024: Japonia (30%), Taiwan (25%), Vietnam (21%) și Egipt (17%). Limitarea participării oricărui furnizor din această categorie la 15% este susceptibilă să conducă la subutilizarea contingentului, oferind însă oportunități pentru creșterea importurilor din țări mai puțin reprezentative precum Indonezia.
Această recalibrare strategică este complementată de inițiative naționale, cum ar fi procedura experimentală introdusă de Italia pentru gestionarea contingentelor deschise, care permite refuzul operațiunilor de import atunci când acestea sunt epuizate. Această abordare reflectă o tendință crescândă către reguli mai stricte și mai controlate în gestionarea importurilor de oțel, subliniind preocupările legate de sustenabilitatea producției și a consumului într-un sector vital pentru economia europeană.